Recensământul de iarnă al dropiilor | Salonta, România

Quote icon

20 ianuarie 2022

Ca să le putem vedea, am așteptat până s-a ridicat ceața pe pustă, dar a meritat. Cu bucurie vă anunțăm că duminică, 16 ianuarie, am numărat 37 de dropii la Salonta.

Recensământul de iarnă al dropiilor | Salonta, România

Ianuarie este luna în care numărăm dropiile. An de an, specialiști din toate zonele populate de dropii din Europa Centrală (Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Serbia) aleg o dată pentru a face recensământul de dropii. Numărătoarea se face simultan pentru a evita dubla numărare a eventualelor exemplare “călătoare”. 

Știm din literatura de specialitate că sezonul rece poate trezi în dropii instinctul migrației. Chiar dacă în ultimele săptămâni vremea a fost mai rece și zăpada a persistat, dropiile au rămas în zona Salontei și am reușit să observăm 37 de exemplare. În această perioadă, dropiile se adună în grupuri mai mari, care se mișcă și se hrănesc împreună. Așa își cresc acum șansele de supraviețuire.

Spre deosebire de majoritatea păsărilor, dropiile nu posedă glandă uropigiană care să le asigure impermeabilizarea penajului. Astfel, zăpada le poate compromite izolarea termică, dar și capacitatea de a zbura. Ele își pot uda penele în timpul nopții (când stau nemișcate) de la zăpada care se topește sub ele și să piardă căldură.

Nu e întâmplător că în fiecare iarnă vedem dropii în compania căpriorilor. Zăpada limitează accesul păsărilor la hrană, ele neavând posibilitatea de a scurma zăpada pentru a ajunge la rapiță, hrana principală din timpul iernii. Iar aici pot interveni căpriorii.

Ar părea că iarna este mai crudă decât alte anotimpuri, dar în lumea dropiilor nu există sezon ușor. Dincolo de activitățile de conservare (îngroparea unor linii de medie tensiunea) și monitorizare (recensămintele și observațiile ocazionale), suntem conștienți că le pot pândi pericole în fiecare anotimp, în fiecare zi. Iar asta nu face decât să apreciem și mai tare această mică și unică populație de dropii a României.

Text și foto: Asociația "Grupul Milvus"