Măsuri de conservare de pionierat în România se aplică la Salonta, pentru dropii [comunicat de presă]

Quote icon

18 iunie 2022

Liniile electrice aeriene pentru noi, oamenii, reprezintă simbolul unei infrastructuri necesare. Însă, pentru dropia, specie amenințată la nivel global cu dispariția, coliziunile cu acestea pot fi fatale.

Măsuri de conservare de pionierat în România se aplică la Salonta, pentru dropii [comunicat de presă]

Conform Planului de acțiune internațional pentru conservarea populației de dropie (Otis tarda) din Palearcticul de Vest (n.r. regiune compusă din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord), pentru protejarea populațiilor de dropii, acum fragmentate, se impun măsuri de conservare. Coliziunea cu liniile electrice aeriene (LEA) este una dintre cele mai mari amenințări pentru această specie amenințată cu dispariția, iar modul cel mai eficient pentru a o contracara este îngroparea sectoarelor care prezintă pericolul cel mai mare pentru dropii. 

Zonă de cuibărit de dropii în Austria, unde LEA au fost mutate sub pământ.

Astfel de măsuri pot fi realizate numai prin colaborarea dintre specialiștii în conservare, administrațiile publice și companiile de energie, fiind finanțate mai ales prin proiecte europene. Specialiștii au publicat numeroase studii de specialitate și există deja rezultate promițătoare în Austria, Germania, Spania, Ungaria

De ce coliziunile cu LEA reprezintă un pericol pentru dropii? 

Dropia este o pasăre de talie mare, fiind cea mai grea pasăre capabilă de zbor din Europa. Masculul, mai mare decât femela, poate ajunge până la 20 kg, iar anvergura aripilor poate atinge 2,5 m. Fiind eminamente o pasăre de stepă, are nevoie de teritorii mari pentru a se hrăni, reproduce și ierna.

Știați că?
Dropia poate atinge o viteză de 80km/h în zbor bătut, întrecând-o pe cea unei acvile precum codalbul, a cărui viteză poate ajunge la 70 km/h. Dar diferența în greutate a celor două specii (femela de dropie cântărește dublu, iar masculul chiar triplu față de răpitor) face ca posibilitatea de a efectua manevre pentru evitarea unui obstacol - cum sunt liniile electrice aeriene (LEA) - să fie destul de mică. 

 

Mai ales în anotimpurile cu disponibilitate mai mică de hrană (toamna, iarna), dropiile își pot părăsi teritoriile obișnuite, pot parcurge distanțe mai lungi și le crește frecvența cu care zboară între locurile de hrănire și de odihnă. În același timp, condițiile meteorologice nefavorabile (vizibilitate slabă) - ceață, lapoviță, ninsoare - cresc riscul accidentării lor cu LEA. 

Cum protejăm, la Salonta, dropiile de coliziuni?

Faptul că în împrejurimile Salontei se află singura populație viabilă de dropii din România a responsabilizat Primăria Municipiului Salonta de a se implica în această amplă acțiune de conservare, aflată încă la început de drum la noi în țară. Un tronson de 6 km de LEA de medie tensiune, aflat în habitatul dropiilor, a fost schimbat în linie electrică subterană (LES). În mai 2021 au fost montate cablurile sub pământ și s-a efectuat racordarea la rețeaua electrică, iar anul acesta au fost demontați stâlpii electrici. 

Costul total al operațiunii se ridică la 284.116 EUR și s-a realizat în cadrul proiectului nostru, ”Conservarea, protejarea și promovarea valorilor naturale din zona transfrontalieră Salonta – Békéscsaba, ROHU-14 – The Nature Corner”, finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu sprijinul Guvernului României și al Ungariei, prin Programul Interreg V-A România-Ungaria

Considerăm importantă necesitatea adoptării unor măsuri concrete și tot mai active pentru protejarea mediului, nu numai declararea principiilor unei asemenea atitudini. După identificarea vulnerabilităților care periclitau populația existentă de dropii de pe teritoriul Municipiului Salonta, am considerat necesară luarea a cât mai multor măsuri de conservare și de protejare a dropiilor, pentru garantarea unui climat cât mai puțin agresiv pentru extinderea habitatului lor și, implicit, pentru creșterea naturală a numărului de exemplare. Este/era momentul să trecem de la declarații la fapte!”, declară Patricia Ivanciuc, coordonatoarea proiectului.

Nagy Attila, ornitolog la Asociația Milvus Transilvania Vest, adaugă: “Este o măsură vitală pentru această mică și prețioasă populație. Nu doar protejează dropiile de eventuale accidente, dar le și lărgește teritoriul, întrucât liniile electrice aeriene au efect de barieră asupra speciei. Totodată, protejează și alte specii de păsări, precum berzele sau păsările răpitoare, care sunt periclitate de electrocutare pe stâlpii LEA de medie tensiune.” 


Șerpar mort în urma electrocutării pe
un stâlp de medie tensiune în jud. Timiș

Prin ce diferă coliziunile păsărilor de electrocutări?

Există mai multe specii de păsări care ajung să fie electrocutate pe stâlpii LEA de medie tensiune, dar nu este cazul dropiei. Electrocutarea afectează deopotrivă păsări de talie mare și mai mică. Ce au ele în comun? Faptul că folosesc stâlpii electrici ca loc de pândă/vânătoare  - dumbrăveancă, șoim dunărean, șerpar, ca să dăm doar câteva exemple -, dar și ca loc de odihnă, atunci când se află în migrație (barza albă).

Soluția în acest caz este identificarea zonelor celor mai periculoase pentru păsări și izolarea stâlpilor electrici sau schimbarea părții superioare a stâlpului (consola/coronamentul) cu un model prietenos cu păsările, iar pentru berzele care cuibăresc pe stâlpi electrici, montarea unor suporturi speciale

 

COMUNICATUL DE PRESĂ e disponibil >> AICI

 

  • Text: Laura Turdean | Consultant de specialitate: Nagy Attila / Asociația “Grupul Milvus”
  • Foto copertă: Dropie moartă în urma unei coliziuni cu LEA în Ungaria. © Directoratul Parcului Național Bükk, Ungaria