Traseul 2: Bogății naturale ale stepei

Quote icon


De-a lungul traseului vă veți putea familiariza cu stepa panonică și caracteristicile pustei salontane. La o scară mică, Lacul cu stuf e precum arăta cândva peisajul umed și mlăștinos al Salontei.

Traseul 2: Bogății naturale ale stepei
Distanța: 7.7 km
Durata: (doar dus): cca 3h (pe jos) / 1h30' (pe bicicletă)
Mijloc de transport: pe jos, pe bicicletă
Punct de pornire: Turn de observare
Via: Lacul cu stuf
Punct de sosire: Centrul de vizitare Cuibul dropiei
Descarcă track: Traseul 2 [gpx] Traseul 2 [kmz] Traseul 1+ 2 [kmz] Traseul 1 + 2 [gpx]

*Se poate face un circuit din traseele 1 și 2. Distanța: 12,6 km | Durata: cca 5h (pe jos) / 2h30' (pe bicicletă)

 

T2 logoObiective și atracții:

  • >> Stepa panonică
  • >> Ce este un ecosistem?
  • >> Pusta salontană
  • >> Specii protejate de interes comunitar din zona Salontei 
    pannonian sea
    Marea Panonică a făcut parte din Marea Sarmatică,
    izolându-se de aceasta în urmă cu cca 10 mil. ani
    (reconstrucție estimativă) / Sursă date: Qorilla/Wikimedia

Regiunea panonică este predominant reprezentată de o câmpie netedă, mărginită de munți – în nord și est de Munții Carpați, la vest de Alpi și la sud de Alpii Dinarici. Acest vast bazin aluvionar neted, traversat de la nord la sud de Dunărea și Tisa, a fost o străveche mare continentală, Marea Sarmatică.

Pusta, peisajul caracteristic al stepei panonice, e departe de ceea ce s-ar putea crede că ar fi lipsită de viață. Fiind o exclavă a stepei eurasiatice, stepa panonică reprezintă un tip de ecosistem al pajiștilor semi-naturale ce cuprinde, printre altele, habitate periclitate, precum *stepe panonice pe loess (6250) sau *pajiști și mlaștini sărăturate panonice (1530), rămase de la ultima Eră Glaciară și care de peste două milenii au fost folosite de oameni pentru pășunatul animalelor domestice.

La periferiile Salontei există un tip de habitat care se găsește cu precădere în Bazinul Carpatic, considerat din acest motiv prioritar în spațiul european, cu soluri bogate în săruri minerale – de unde și denumirea de sărături. Pajiștile și mlaștinile sărăturate panonice găzduiesc specii de floră și faună caracteristice stepei, dintre care unele sunt amenințate cu dispariția, precum dropia, acvila de câmp sau popândăul.

Un ecosistem reprezintă o comunitate de organisme vii care trăiesc în relație cu mediul lor și cu care interacționează sub forma unui sistem. 

În habitatele modificate sau create de om (terenuri arabile, pășuni), sunt necesare intervenții pentru conservarea biodiversității, pentru protejarea anumitor specii sau pentru menținerea valorii estetice și culturale a peisajului. Un astfel de exemplu din zona Salontei este amenajarea ecologică a lacului eutrof (bogat în substanțe nutritive) acolo unde a existat așa-numitul Lac cu stuf (magh. Nádas-tó). Privit la scară mică, acesta este un ecosistem de apă dulce amenajat, care la origine a fost un braț de apă ce șerpuia natural. 


Trasee din ținutul dropiilor de la Salonta | Copyright © Asociația Milvus Transilvania Vest, 2023. Toate drepturile rezervate. Sursa datelor: Google © 2023 CNES / Airbus | © Maxar Technologies | © Airbus

Toate datele au fost introduse cu atenție, acestea însă nu prezintă garanție și nu pretind să fie complete. Scara hărții nu ne-a permis prezentarea grafică a tuturor drumurilor, elementelor de relief și a obiectivelor turistice.

harta Ro t2
Descarcă harta traseului 2
Descarcă harta traseelor 1+2 (circuit)
Descarcă ghidul rutelor tematice