Prin proiectul nostru, bazat pe parteneriat transfrontalier între sectorul public și privat, s-a reabilitat Lacul cu stuf, o mlaștină situată în lunca Culișerului din Salonta, județul Bihor, care a devenit eutrofizată.
Încep lucrările pentru construirea centrului de vizitare Cuibul Dropiei la Salonta
1 septembrie 2020
„A fost emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru Cuibul Dropiei”
Municipiul Salonta anunță că a început construcția Cuibului Dropiei, în zona sud-vestică a localității, la ieşirea spre Arad şi Ungaria. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 15.07.2020, iar investiția va fi finalizată până la începutul anului 2021. Deși inițial proiectul ar fi trebuit finalizat în august 2020, tergiversarea procedurilor de achiziție publică pentru realizarea proiectului tehnic și pentru lucrările de construcții au determinat necesitatea prelungirii proiectului cu încă un an.
Lucrările de amenajări și construcții cuprind: un centru turistic pentru promovarea patrimoniului natural, amenajarea Lacului cu stuf, o pistă de biciclete și un turn de observare a speciilor locale, precum și un element vital pentru conservarea dropiilor, respectiv împământarea a aproximativ 6 km de linii de medie tensiune. Valoarea investiției este de 1270209 euro inclusiv TVA, din care 85% FEDR, 13% finanțarea din partea Guvernului României, iar restul contribuția proprie a Municipiului Salonta.
Centrul va oferi atât localnicilor, cât și turiștilor informații despre valorile naturale locale, despre speciile care trăiesc în zonă și modalitățile prin care acestea pot fi protejate. Aici vor fi organizate programe educaționale și științifice pe tot parcursul anului atât în interior, cât şi în aer liber, și se vor oferi oportunități pentru petrecerea timpului liber pentru elevi, familii, turişti și localnici deopotrivă.
Primăria Municipiului Salonta