Dropia de pretutindeni – toponime ale dropiei în România și peste hotare

Quote icon

27 noiembrie 2021

Adesea, omul, când sfințește locul, îi dă și un nume. Oare ce locuri au fost inspirate de emblematica dropie?

Dropia de pretutindeni – toponime ale dropiei în România și peste hotare

Pe harta actuală a României, am găsit o singură localitate numită Dropia, în județul Constanța.

Cel mai probabil că, la origine, prezența speciei a servit ca sursă de inspirație pentru aceste toponime. 

Din păcate, mai ales din a doua jumătate a secolului trecut, dropiile, ca urmare a restrângerii și a dispariției habitatelor lor naturale – nesfârșitele pajiști, treptat au dispărut. Poate că oamenii, nemaivăzându-le, au început să le uite, dar hărțile istorice ne mai pot arăta vechi denumiri legate de emblematica dropie.

Satul Dropia
Dropia, jud. Constanța | Sursa: Wikipedia

 

>> Pe teritoriul României de azi

 

>> În vestul țării, lângă Dolaț (jud. Timiș), prin 1887 se întindea Câmpia Dropiei (magh. Túzok rét), așa cum se vede pe harta de mai jos.

Harta istorică Dolaț
A treia ridicare topografică austriacă (1869-1887) | Sursa: www.arcanum.com/hu/maps/

>> În 1930, a fost adoptată în România Legea pentru protecția monumentelor naturii, care a creat cadrul legal protejării unor specii de păsări rare, precum: dropia, pelicanul (comun și creț), acvila de munte, hoitarul, vulturul (sur și negru), zăganul.

Dar în perioada interbelică numărul dropiilor era deja în scădere. Pe o hartă din 1938 a județului istoric Caliacra din Dobrogea de Sud sau Cadrilater (Bulgaria de azi), exista satul Dropia

Caliacra 1938
Caliacra, Regatul României | Sursa: Wikimedia Commons

>> Ceea ce s-a întâmplat în 1951 a făcut ca această denumire să aibă ecouri tulburătoare în memoria urmașilor celor care au fost deportați în Bărăgan. Dropia (Draglina în zilele noastre, jud. Călărași) era una dintre cele 18 comune noi, în care peste 44.000 de persoane fuseseră deportate din Banat și Mehedinți.

Primele adăposturi din Bărăgan
Primele adăposturi din Bărăgan, 1951
Sursa: Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan
Noi am fost încadrați în HCM 200 din 20 mai 1950, care glăsuia cam așa: “Potrivit acestei hotărâri a Consiliului de Miniștri, orice bărbat sau femeie din Republica Populară Română poate fi transferat obligatoriu oriunde, pe orice termen, folosit la orice muncă.” [...] am fost luați și ștampila DO 200 (domiciliu obligatoriu) a fost în buletinul nostru. Care pleca mai departe decât raza comunei respective de care aparțineam era prins și dus la Canal sau la munci în alte părți.

Fragment dintr-un  interviu realizat cu Vasile Rotaru, deportat din Jimbolia în Bărăgan (Dropia) | Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara

>> În zilele noastre, străzile sunt cele mai numeroase locuri dedicate dropiei, răspândite în diverse părți ale țării: București, Călărași, Ciulnița, Cluj-Napoca, Galați, Slobozia, Timișoara, Țăndărei. Ele amintesc un trecut glorios pe care-l cunoștea această specie la începutul secolului XX, când încă putea fi văzută în multe zone ale României de azi. 

>> În Republica Moldova

Orașul Drochia, din raionul cu același nume, este singura mărturie a vremurilor când dropia era o pasăre comună în Moldova istorică, fiind amintită și de Dimitrie Cantemir în scrierile sale.

gara Drochia
Drochia, Republica Moldova | Sursa: Avereanu / Wikipedia

 


Șapte locuri speciale dedicate dropiei

 

Bustard Head Lighthouse

1. Australia: Farul Capul dropiei 

Farul a fost înființat în 1857, când Australia era o colonie a Coroanei Britanice. Numele capului (după care a fost denumit și farul) - Bustard Head - a fost dat de însuși căpitanul James Cook, în 1770, când a debarcat pe continentul australian, în onoarea dropiei (probabil specia australiană, Ardeotis australis) care fusese împușcată (și consumată) de echipa de bord.

 

2. Canada: Insulele Dropia 

Întrucât pe continentul american nu există nicio specie de dropie (fam. Otididae), cel mai probabil aceste insule și-au primit numele de la primii navigatori britanici care au ajuns aici. Cert este că gâsca canadiană (Branta canadensis) este numită dropie în Québec, iar această specie cuibărește în număr mare în nordul Americii de Nord.

Bustard Islands

 

Bustard inn

3. Marea Britanie: Hanul Dropia - bar și restaurant

„Hanul Dropia a fost construit în 1860, iar acum este un monument istoric de gradul II. Inspirația pentru numele hanului a venit de la o legendă, conform căreia ultima dropie din Anglia fusese împușcată pe Dealul Dropiei (Bustard Hill), aflat în spatele hanului - acum, Tom Lane.”

Sursa: www.thebustardinn.co.uk

 

4. Franța: Casa Dropia – loc de cazare într-un monument istoric din sec. XV

Clădirea e situată în zona veche a orașului Lyon, înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Pe frontispiciul clădirii stă sculptat în piatră: “La dropia de aur – Eu valorez mai mult decât orice vânat. 1708”. La acea dată, o parte a imobilului (parter și pivniță) fusese cumpărată de un negustor de păsări care comandase această lucrare.

Sursa foto: www.gite-loutarde.hotel-in-lyon.com

l'outarde

 

Avutarda

5. Spania: Sens giratoriu

Municipalitatea din Valdemoro, localitate aflată la 27 de km de Madrid, și-a propus să scoată în evidență patrimoniul natural al zonei prin crearea unui spațiu public - un sens giratoriu - stăpânit de două dropii, un mascul și o femelă.

Sursa foto: Ayuntamiento de Valdemoro via Flickr

 

6. Spania: Muralul Dropia (Mural Avutarda)

Ca artist care se se remarcă prin conturarea legăturii dintre om și natura înconjurătoare, Joaquín Vila ‘Juako’ a pictat acest mural în localitatea Villaherreros, provincia Palencia din nordul Spaniei. Lucrarea este o adevărată carte de identitate vizuală a locului. Are în prim-plan dropia, prezentată într-un peisaj solar, auriu, cu câteva elemente definitorii: butoaie de vin, instrumente de fierărie, lanuri de cereale.

Sursa foto: www.isupportstreetart.com

Joaquin Vila

 

bar dropia

Iar acum, după acest periplu extravagant, putem să ne întoarcem în țară.

7. România: Barul Dropia, Sudiţi, jud. Ialomița