Vizita de studiu 2018 - gravitând în jurul dropiei

Am plecat într-o zi de sărbătoare. Era duminică, 23 septembrie, ziua tatălui meu. Graniţa e aproape de noi, dar am simţit rapid diferenţa în peisaj. Oraşele mici, cochete, multă verdeaţă, piste de biciclete, mori eoliene, autostrăzi şi oameni scumpi la vedere. Dacă ar fi să comprim în câteva cuvinte călătoria petrecută în microbuz în cele şase zile, ar fi: benzinării, mori eoliene şi Promises, noua melodie a lui Sam Smith, pe care am auzit-o la radiourile din toate ţările tranzitate. Dar rândurile astea nu sunt dedicate călătoriei simţite din burta microbuzului, ci lumii în care acesta se deplasa. Iar noi, 11 femei şi un bărbat, din care doar doi specialişti în protecţia naturii, am orbitat în jurul dropiei cu microbuzul nostru cu tot.

Austria

Primul nostru popas de vizită a început ca un test: ne-am trezit la 5:45am. Urma să ne întâlnim cu dr. Rainer Raab în Deutsch Jahrndorf (Austria), la prima oră, pe un vânt uscat şi rece. Rainer e implicat în proiecte transfrontaliere pentru conservarea dropiei încă din 1999. Ne relatează că numărul cel mai mic de dropii aflate pe teritoriul Austriei era de aproximativ 60. Se întâmpla în 1995. Întreaga populaţie vest-panonică cuprindea atunci 120 de exemplare. Iar în 2018, au fost numărate 505.

Siturile Natura 2000 au oferit cadrul de protecţie pentru habitatul dropiei, dar nu era suficient. Cooperarea cu fermierii locali a fost crucială. Cei 300 de fermieri au primit de-a lungul anilor plăţi compensatorii pentru activităţi agricole şi pentru culturi prietenoase cu dropia. Liniile de medie tensiune cele mai periculoase pentru dropii au fost îngropate, iar valoarea investiţiilor din proiectele derulate, ne împărtăşeşte el degajat, se ridică la 50 de milioane de euro. 

Rainer e tot un întreprinzător, dar un alt soi de investitor, unul destul de rar. Observă cineva o gaie roşie. Rainer ne arată videoul pe care l-a filmat şi ne povesteşte râzând că iarna trecută, a umblat două săptămâni prin Franţa, Spania şi Portugalia pentru a urmări spre locurile de iernat gaiele lui roşii. N-ai cum să nu remarci emoţia, ataşamentul, grija pe care le simte acest bărbat pentru păsările lui. Ne-am oprit în câteva locuri de-o parte şi de alta a frontierei austriece, maghiare şi slovace pentru a observa cârduri de dropii hrănindu-se pe culturi de rapiţă. Rainer ne-a arătat fâşii înguste de culturi ecologice cu muştar, soia, hrişcă. Entuziasmul lui e de-a dreptul contagios. Ne-am luat rămas-bun cu zâmbetul pe buze, fără vânt, sub un soare triumfător.

Germania

După două zile, am ajuns în Buckow (Germania), unde ne-am întâlnit cu dr. Torsten Langgemach. A fost medic veterinar şi a devenit conservaţionist. Ne-a întâmpinat cu o ladă de mere culese din curtea centrului. Urcăm în primul turn de observaţie. Ne vorbeşte despre zonele de conservare pentru dropii (trei, în total) şi metoda folosirii ţarcurilor împrejmuite. Torsten ne împărtăşeşte că dropiile au realizat rapid că ţarcul le oferă protecţie în faţa vulpii. Astfel, femelele (şi nu doar dropiile, ci şi potârnichi sau ereţi-sur) intră singure în aceste ţarcuri pentru a petrece noaptea, pentru a cuibări, sau pentru a-şi creşte puii în siguranţă. Prima astfel de împrejmuire s-a făcut în 1990 din rămăşiţe ale Zidului Berlinului. Aflăm mai departe despre ecoton şi nivelul ridicat de biodiversitate pe care îl reprezintă şi privim dropiile cu rândul, prin telescop. Observăm şi doi cocori.

Situl în care ne aflăm, Havelländische Luch, se bucură de un statut special de protecţie. Suprafaţa are peste 5,000 ha, din care statul deţine 1,000 ha pe care le închiriază fermierilor. Aici, există 30 de fermieri, iar pentru restricţiile pe care sunt obligaţi să le ia în calcul, primesc plăţi compensatorii de la statul german.

N-ai cum să nu rămâi captivat de Torsten. Ne împărtăşeşte din cunoştinţele şi experienţa lui cu multă naturaleţe şi modestie. Aflăm că în urmă cu 10 ani au înregistrat cel mai mic număr de dropii în provincia Brandenburg – 57 de exemplare. Iar acestea reprezentau singura populaţie de dropii din Germania. Anul acesta, au numărat 259. Părăsim turnul de observaţie plin de cuiburi de lăstuni de casă şi mergem înspre un alt turn, unde aveam să vedem boxe pentru strigă şi vânturel roşu. Dar înainte, ne oprim la Centrul de Conservare al Statului Brandenburg din Buckow unde admirăm cu toţii dioramele superbe.

Ungaria

Lung şi istovitor a fost drumul la Kinskunság din Germania! Ne-am întâlnit vineri cu Lóránt Miklós de la Parcul Naţional Kinskunság, pe a cărui carte de vizită scrie inspector de arie de conservare. Miklós ne-a arătat habitatul dropiei – stepa, cu specificul regiunii: păşuni, fâneţe şi culturi agricole, rezultate în urma regularizării apelor din vechile zone mlăştinoase. Aici, se află una dintre cele mai mari populaţii de dropii din Bazinul Carpatic. Miklós ne spune cu seriozitate „dacă scădem mortalitatea şi creştem natalitatea, putem asigura creşterea unei populaţii.”

Iar liniile de medie tensiune reprezintă cauza cea mai des întâlnită de mortalitate la dropii. Îngroparea lor a fost realizată prin Programe LIFE, finanţate de UE. Am rămas cu toţii perplecşi când Miklós ne-a povestit cum alţi doi furnizori s-au angajat să transfere sub pământ 36, respectiv, 60 km din resurse proprii. Colaborarea cu fermierii a ajuns şi ea la un nivel performant. Programul de agro-mediu se află în cel de-al 4-lea ciclu şi este ideal pentru dropii şi mai simplu pentru fermieri. În timp ce observăm teritoriile de cuibărit, Miklós ne-a relatat că au marcat anul acesta patru pui cu emiţătoare GPS şi, spre surpinderea lor, au aflat că puii de peste şase săptămâni (care deja pot zbura), nu au părăsit zona ierburilor înalte, în care au cuibărit mamele lor. „Nu le place să zboare”, adaugă inspectorul nostru într-o manieră amuzantă. Întâlnirea noastră a luat sfârşit în curtea unui nou centru de vizitare, care va veni în întâmpinarea turiştilor dornici să cunoască valorile naturale pe care parcul le adăposteşte.

Am parcurs 3.299 km, am vizitat trei situri de proiecte şi am văzut aproximativ 250 de dropii. Vizita de studiu a fost o călătorie lungă, dar utilă. Fie că am văzut dropie pentru prima dată sau nu, am avut ocazia să percepem acel volum de muncă care-i necesar pentru realizarea măsurilor de conservare şi care nu-i vizibil cu ochiul liber. Drumul nostru pentru conservarea populaţiei de dropii de la Salonta a făcut un pas mare prin acest proiect, iar parteneriatul cu Primăria Municipiului Salonta e pentru noi un hit la fel de mare ca şi cel a lui Sam Smith cu Calvin Harris.

Text și foto: Laura Turdean, Grupul Milvus